Povestea celor cinci prieteni din Pădurea de Cristal

                    Partea a - 7 - a

       Aceasta este povestea lui Liliput, un arici alb, ca și zăpada de alb și a prietenilor lui din Pădurea de Cristal. 

     Deci, Liliput a rămas în sat, împreună cu tatăl lui. O soluție miraculoasă cunoscută doar de tâmplar, urma să îl facă iar alb, după ce, din ciocnirea cu o cutie de vopsea, se făcu verde. Doamna Bufniță împreună cu restul o porniră înapoi spre satul lor din pădure. Păi, da ! Aveau și ei un sat, cu căsuțe, cu școală cu de toate. Cu toate că unii preferau în continuare scorbura.

     " Oare ce fac cei de acasă? gândi doamna Bufniță, învățătoarea. Precis domnul Bufniță iar face vreo " prostie ". Mereu e pe-o minte cu ei. "

    Cei rămași in sat se împrăștiară fiecare la treburile lui. Iar cei mici la școală. Hai să vă arăt școala animalelor din Pădurea de Cristal. După cum am spus la început Verde Împărat se îngriji să învețe și animalele. Dar, cum asa? vă veți întreba. Pe când era prințesa Ruah mică, o îndăgi foarte tare pe Doamna Bufniță, pe atunci și ea mică,  așa că o lua cu ea peste tot inclusiv la școală.  După un timp toți se mirară de inteligență și istețimea ei. Așa că, Verde Împărat hotărâ să învețe și ea la școala din sat, ca mai apoi să le învețe carte și pe animalele din pădure. Cum, animalele la școală? Să învețe să scrie și să citească? Pădurea de Cristal, era o pădure fermecată unde totul era posibil. Așa că Verde Împărat se îngriji și de construcția școli. A! Dar ne-am luat cu vorba și am uitat să vă arăt școala. 

     Aici,în lipsa doamnei Bufniță, domnul Bufniță, cocea un plan. Dar mai întâi ,temele de vacanță ale celor din clasa întâi. Nu de alta, dar să nu primească, chiar din prima zi o notă mică. 

     - Da, spuse domnul Bufniță, grupa zero  ne va ajuta cu ștersul tablei,clasa întâi, la lectii. Da,repede, repede  că mai avem și altă treabă deosebit de importantă.

     - Ce ? întrebară toți într-un glas. 

     - A ! Ați și uitat ? Ziua de naștere a doamnei Bufniță! 

     - A,da ! spuseră toți într-un glas. Atunci, repede! 

     - Ă, spuse domnul Bufniță, nu facem tot și facem și ceva greșeli. Nu de alta, dar să nu își dea seama învățătoarea. Oricum își va da seama, dar să avem ceva acoperire.

     După ce făcură ceva teme, glonț în pădure. Acolo era o poienită unde, de obicei făceau toate sărbătorile și petrecerile. Cei din sat au aranjat deja mesele și scaunele. Chiar și Verde Împărat a contribuit cu beculețe și ceva mâncare. Tortul a fost făcut de bucătăreasa palatului. Și  ce mai tort.

     Iată-l  :

     Este deosebit. Ca și doamna Bufniță. Și ea este deosebită. Nu credeți?

     Dar, oare prințesa Ruah, își va aminti de ziua de naștere a doamnei Bufniță? Vom vedea.

     Dar,să îi lăsăm pe cei din pădure să se ocupe de petrecerea surpriză și să vedem ce fac cei porniți spre sat.În drum spre casă , doamna Bufniță,  își aminti de bătrânul vrăjitor din pădure. Îl știa toată lumea de pe vremea când Verde Împărat era încă copil. Învățase tainele magiei de la tatăl lui. Iar acesta de la tatăl lui. Aceste tainele s-au dus din moși strămoși de când era lumea și pământul.  Așa că învățătoarea, se gândi să meargă la el,  poate știa ceva de Lula, puiul de dragon. Drumul îl cunoștea și nu era foarte departe. 

     - Facem un ocol și mergem la vrăjitorul  Barbă Lată. Poate ne ajută el cu micul dragon Lula. Să sperăm că este acasă și nu plecat pentru ceva vrăjitorie de-a lui.

     Tatăl lui Liliput, care îl cunoștea și el pe vrăjitorul Barbă Lată, dar rămăsese în sat cu Liliput. Doar nu era să vină singur înapoi acasă. Oricât era pădurea de sigură, mai treceau străini pe acolo. Restul, doamna Bufniță, Lula, vulpea și  bănuțul auriu se îndreaptară spre vrăjitor. 

     Casa vrăjitorului era ascunsă in pădure. Ai zice că nu o poate găsi nimeni. Dar,toți îi știau locul. Nu mai era un secret pentru nimeni. Vrăjitorul, Barbă Lată,  avea o căruță. Cam mică, cei drept, dar pentru el era foarte bună. Nu era trasă de cal. Nici măcar de măgar. Era trasă de un iepure uriaș . Da ! Știa multe vrăji. Dar era un om foarte bun și nu făcea decât vrăji bune, care îi ajută pe cei din jur. Când trecea prin sat, țopăielile iepurelui se auzeau de departe iar copiii săreau buluc pe el încă de la intrarea în sat. Vrăjitorul Barbă Lată mereu le aducea fel de fel de dulciuri.  Pe iepurele uriaș ce îi trăgea căruță îi pusese numele de " Purece ". Ciudat nume ! Le-am făcut o poză, lui Barbă Lată și lui Purece. Să vi le arăt și vouă  : 

     Ei, nu-i așa că sunt frumoși dar și foarte interesanți. Când era prin sat, copiii mereu se jucau cu Purece. Iar când vrăjitorul le dădea voi, îl călăreau , așa cum noi oamenii călărim caii. Pe săteni,chiar și  pe Verde Împărat, îi ajuta cu fel și fel de plante medicinale când  aveau nevoie. După cum am mai spus, era un vrăjitor foarte bun. Dar, oare era acasă? O va putea ajuta pe Doamna Bufniță și pe Lula? Dar mai important !  Prințesa Ruah, va veni la ziua ei? 

     Asta vom vedea în următoarea parte. Dacă v-a plăcut povestea mă bucur tare mult. Vă aștept să descoperim împreună ce se mai întâmplă în povestea lui Liliput și a prietenilor lui din Pădurea de Cristal. 🫠