Povestea celor 5 prietenii din Pădurea de Cristal.

            PARTEA a 4 a

     Aceasta este povestea lui Liliput. Un arici deosebit. De ce ? Pentru că era alb. Ca și zăpada de alb. 

     În urma unui joc de fotbal pe plaja din apropierea pădurii, cei din echipa "Mare" au aruncat pe plajă o piatră cât un ou de struț. Dar nu era piatră, căci din ele ieși un animal. Ciudat rău, dar foarte frumos. Era un pui de dragon, căruia îi pusese numele : LULA.

     Dar în urma distracției au uitat de prima zi de școală. Asta nu era o problemă, căci vor recupera, dar rămânea problema temelor de vacanță pentru că, cei din clasa întâi nu le făcuse,iar Doamna Bufniță, învățătoare, urma să le verifice chiar în prima zi. Avea broscuța Oac, o soluție? Să vedem.

     Așa că, cei din clasa întâi, stăteau îngândurați pe o buturugă și mai oftau din când în când. 

     -Ei, dacă până acum a fost cum a fost, ce ne facem acum ? se întrebă unul dintre ei.

     Și oftară toți într-un glas.

     Se întâmplă să treacă pe acolo broscuța Oac. 

     -Da, ce s-a întâmplat? De ce oftați toți?

     Cei din clasa întâi îi povesti lui Oac toată treaba cu temele. 

     -A !! Deci despre asta era vorba! Și  Liliput, bietul de el,se temea că cine știe cum este la școală! spuse Oac.

     La școală nu rău deloc. Ba din contră ,este minunat. Înveți multe lucruri noi, îți faci prietenii, faci excursii cu clasa, te joci în pauză. Dar, știau cei mici asta? Nu ! Așa cum am spus în a doua parte, în Pădurea de Cristal nu era grădiniță. Până să meargă la școală, cei mici se adunau la domnul Bufniță care îi învăța o grămadă de lucruri, dar de școală, nu le spunea nimic. Ca să fie surpriză  🎁.

     Vreți să îl vedeți pe domnul Bufniță? Iată-l:

     Comic ! Nu-i așa  ?

      -Și acum,  ce ne facem? se întrebară cei din clasa întâi. 

      -A!! Păi, da !spuse Oac. Bună întrebare ! Ce vă faceți? Să ne gândim. Poate găsim o soluție.

     Dar,soluție nu se găsi, așa că cei mari  se resemnară. O mustrare zdravănă, o notă mică, dar si o lecție valoroasă: AȘA,  NU ! Lecțiile sunt lecții !

     Și iată că oricât ar fi vrut cei mici să tragă "mâța de coadă ",adică să amâne școala, ea tot începu. Se așezară în bănci, primiseră manualele, necăjiți, îngândurați, dar  asta e. Poate este loc de vreo minune. Doar este o pădure fermecată în care totul este posibil. 

     -A,spuse doamna Bufniță, învățătoarea, dar ce este asta! A fost o vacanță lungă,dar de acum școala trebuie să înceapă. Așa că nu fiți supărați. Vom face lucruri frumoase împreună. Veți vedea!

     Dar ce nu știa ea, era temele de vacanță. Începu să scrie pe tablă orarul. Dar, de cum se întorcea, toți începeau să râdă. Și elevi, si părinții. Până când doamna Bufniță se enervă de-a binelea. 

     -A! Dar ce este asta! Râdeți de mine? Chiar așa? Am ajuns de râsul lumii? Ei ! Ei !spuse ea supărată.

     Dar, de după ușă își făcu apariția o mânuță mică, de copil, cu un trandafir în mână. Era cel mai frumos trandafir din Pădurea de Cristal. Doamna Bufniță rămase uimită. Oare cine era ? Toți elevii erau în clasa. Cine putea fi ? De după ușă își făcu apariția o minune de copil. Cu părul cârlionțat, ochii mari, căprui și foarte veselie. Avea o rochiță albă ca neaua,până la genunchi și niște pantofiori la fel de albi. Dar ce avea deosebit, erau cele două aripioare de la spate.Era sufletul Pădurii de Cristal. Pe Doamna Bufniță  o cunoștea de mică, de la școală.  Dar cum anii au trecut  învățătoarea uită cu totul de întâlnirea hazlie cu sufletul pădurii. Sufletul rămâne veșnic tânăr, nu îmbătrânește niciodată. Doar adună experiențele vieții, bune sau rele,triste sau vesele. Le adună într-un caiet special si le transformă într-o povestea. Povestea vieții noastre. 

     Dar, își mai  aducea aminte de el doamna Bufniță? Nu. Odată cu trecerea anilor a uitat complet de aceea întâlnire hazlie.

     - A! Ieri dragonul Lula, astăzi tu! Altă zi pierdută! Dar tu cine mai ești?

     -  Cum ? Nu mă mai recunoști? Sunt Suflețel, sufletul Pădurii de Cristal. Te știu de când erai mică. Și cum pe atunci viețuitoarele pădurii nu aveau școală, mergeai cu prințesa Ruah la școala din sat,  de se minune tot regatul. 

          Prințesa Ruah era fata lui Verde Împărat, acum plecată departe la școală. Dar despre asta, mai târziu. 

     -Da,da,da,!spuse învățătoarea, acum îmi aduc aminte de tine. În viață, mereu ai ceva nou de învățat.  Așa că,  treci și tu la  școală. În grupa O, împreună cu Liliput, Lula, Aqua și ceilalți elevi. 

     O,vai! Ce am putut să fac. Dacă nu am putut sta locului ,acum ,hai din nou la școală ,se gândi Suflețel. 

     Iată-l pe Suflețel:

     Dar iată că din senin se porni o furtună. Tunete, fulgere și ploaie cât încape. Noroc că toate viețuitoarele pădurii erau la școală. Dar ,deși nu a durat mult, a fost suficient cât să facă ravagii, dezordine mare,în Pădurea de Cristal. 

     Of! Altă zi de școală pierdută, gândi doamna Bufniță, învățătoarea. 

     Să  fie furtuna minunea pe care o așteptau cei din clasa întâi ?Doar este o pădure fermecată! Mai avea o speranță. O ultimă șansă, o ultimă zi pentru teme. Vor reuși ei să își facă temele de vacanță? Vom vedea. 

    Dar, cel mai " șifonat " după trecerea furtunii ieșise Liliput. De ce ? Ei, despre asta, în următoarele părți ale poveștile.

    Dacă v-a plăcut povestea, mă bucur tare mult. Continuăm și cu alte întâmplări ale celor din Pădurea de Cristal. 😉