Povestea celor cinci prieteni din Pădurea de Cristal

                PARTEA a 5 a

     Aceasta este povestea lui Liliput. Un arici alb, ca și zăpada de alb și a prietenilor lui din Pădurea de Cristal .

     O furtună se porni, ca din senin, în Pădurea de Cristal. Deși făcuse ceva ravagii, cel mai "șifonat "ieșise Liliput. De ce?

     Verde Împărat hotărâ că a venit vremea să renoveze școala viețuitoarelor din pădure. Până la începerea școli, aproape totul era gata. Mai puțin ușa de la intrarea în școală. Și cum era Verde Împărat, hotărâ să o vopsească verde. Toată școala? NU, doar ușile și geamurile. Tâmplarul satului, cel care a fost însărcinat cu repararea școli, depozită găleata cu vopsea într-un colț, în sala de clasă. 

     După trecerea furtunii, toată lumea se grăbi afară, să vadă ce ravagii a făcu furtuna în pădure si bineînțeles la casele lor. 

     Dintr-o dată se auzi un strigăt:

     - A! Vai ! urmat de un pocnet. 

     Ce s-o fi întâmplat?

     Era Liliput. Familia de veverițe se numeau Flămânzilă. De ce ? Pentru că mâncau tot timpul, nuci, alune, ghindă, chiar și fructe de pădure. Verde Împărat avea grijă să aibă tot timpul mâncare. Așa, cum de altfel avea grijă de toți din regatul lui. Dar, ce s-a întâmplat? O dată cu trecerea furtunii toți s-au repezit afară. În grabă, veverițele scăpară alunele pe jos. Iar bietul Liliput, alunecă pe ele și de acolo direct în găleata cu vopsea. Și  din alb se făcu verde, ca și iarba de verde. 

     La auzul stigătului toată lumea se opri. Când îl văzură pe Liliput verde, nu știau ce să  facă. Rămăseseră uluiți. Bineînțeles că  s-au dus la el, dar îi și pufniră râsul. 

     Iată-l verde :

       Ciudat ! Nu-i așa? Va fi Liliput înapoi alb ? Da! Cu siguranță! Cum ? Păi, vom vedea. 

      După ce trecut toată lumea de faza cu râsul  si cea cu uimitoarea surpriză, rămase întrebarea : 

     - Și acum, ce facem ? se întrebară toți într-un glas. 

     Liliput stătea îngândurat, cu bărbia sprijinită în mâini. Se gândească. La ce oare ? Deodată,  ochii începu sa îi sclipească.  Jucăuși, dar și  șmecheri totodată. Apoi spuse cu glas tare . Așa  că să îl audă toată lumea:

     - Păi,  eu m-am hotărât. Rămân verde. Așa nu mă vedeți mereu și pot și eu să vă fac farse. Nu numai voi. Deja am câteva în cap.

     Și râse șmecherește .

     Mama lui se uită încruntată la el, după care spuse :

     - A ,nu ! Să faci numai năzbâtii? Să trebuiască să  te caut prin toate tufișurile ? Vom căuta o soluție. Cineva trebuie să știe. 

     - Singura soluție este să mergem în sat la tâmplar, spuse domnul Bufniță. Poate ne ajută el. Și cum ocazia asta o luăm și pe Lula, dragonul,  poate-poate ne lămurește cineva și în privința asta. 

     - Bine ! Rămâne să ne hotărâm cine vine,spuse doamna Bufniță, învățătoarea. 

     Liliput se întristă și întrebă cu o voce joasă, aproape șoptit: 

     - Cum ? Nu rămân verde  ?

 Și se întrista atât de tare, încât aproape plângea.

     Doamna Bufniță îl mângâie drăgăstos pe cap, și îi spuse :

     - Liliput,  ești mai frumos și  mai dulce alb. Așa să știi.

     -Da,da ! spuse broscuța Oac. Verde , te vezi pe cărare, pe drum . Da,alb, iarna ! Ia gândește-te. Te vede cineva ? Nu!

     Domnul Bufniță începu să râdă. Își aduse aminte de năzdrăvăniile celor mici, chiar și de ale lui ,pe când era mic. Da! Nici acum nu era mai bun. Era pe o minte cu copiii, când venea vorba de joacă.

     -Deci,spuse doamna Bufniță, merge în sat : Liliput, Lula, eu,tata lui Liliput . Restul rămân să facă ordine. 

     Domnul Bufniță le făcuse cu ochiul celor din clasa întâi. Semn că îi va ajuta la  temele de vacanță. Trecuse vacanța și ei nu le făcuse ! Deci, furtuna care se abătu asupra Pădurii de Cristal, pentru ei, pentru cei din clasa întâi ,era un ajutor nesperat. La fel ca și ajutor dat mereu de domnul Bufniță. 

     Așa că doamna Bufniță, învățătoarea, Liliput, Lula și  tatăl lui Liliput o porniră spre sat. Lor li se alătură și vulpea, în caz că aveau nevoie de ceva ajutor. 

     Satul nu era departe, era cale de un ceas. Iar drumul prin pădure era foarte frumos. Nici nu ajunseseră bine la marginea satului, că o caleașca trecut în goană pe lângă ei. Și dacă nu era stejarul cel bătrân în spatele lor, sigur ar fi căzut toți grămadă. 

     - O, vai! spuse învățătoarea. Cine o fi ? 

     - Ajutor! spuse cineva de jos,de pe pământ. Să mă scoată cineva din noroi.

     Vulpea dădu ușor cu coda, și ce să vezi ? Pe pământ, în noroi, ceva strălucea foarte tare. Să fie un licurici?  Așa că se aplecare toți să vadă. Știți cum arată un licurici?

     Licurici sunt niște insecte care luminează. Interesant. Chiar foarte interesant. 

     Dar,nu ! Nu era un licurici. Era un bănuț cu totul și cu totul din aur. A căzut din caleașca ce tocmai trecuse.

     Cine era, acel bănuț  din noroi, dar mai important, cine a venit cu caleașca ce tocmai trecuse ,vom vedea în următoarele părți ale povești.

     Dacă v-a plăcut povestea mă bucur tare mult.